Sărbătoarea Botezului Domnului la început nu se numea „Botezul Domnului” sau „Boboteaza”, aşa cum o cunosc astăzi oamenii, ci se numea „Teofanie” sau „Epifanie”, adică sărbătoarea „Arătării Domnului”, fiindcă la Iordan s-a descoperit în chip solemn taina fiinţei lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că termenul Epifanie are o conotaţie hristologică, fiindcă în apele Iordanului arată Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, în timp ce termenul Teofanie are o dimensiune trinitară, fiind o mărturie biblică clară a existenței și prezenței Sfintei Treimi.
Sfântul Grigorie de Nazianz o numeşte Sărbătoarea Luminilor, fiindcă Hristos a venit în lume pentru a fi lumina lumii, care luminează pe toţi cei ce erau întru întuneric. În primele patru veacuri Naşterea Domnului era sărbătorită împreună cu Botezul, adică la 6 ianuarie. Din secolul al IV-lea Părinţii Bisericii au rânduit ca Naşterea Domnului să fie sărbătorită pe 25 decembrie, iar în ziua de 6 ianuarie să se sărbătorească Botezul Domnului.
Originea istorică a sărbătorii şi structura ei liturgică în Ierusalim, despre care avem numeroase documente.
