Lumina este semn al prezenţei lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este lumină, iar cel care aprinde o lumânare, se arată iubitor de lumină, adică de Dumnezeu. Lumânarea pascală, pe care o ţinem în mână ne arată că noi avem legătură cu Hristos cel Înviat, fiind simbolul al Învierii, al biruinţei vieţii asupra morţii, fiind şi un mod prin care ne asumăm credinţa. În noaptea de Paşti plecăm de la Bisserică cu lumânarea aprinsă spre casă și ținem aprinsă pentru că este cea care ne-a adus cea mai Sfântă Lumină. De asemenea, putem să o aprindem la vreme de ispite, când sunt momente de cumpănă, ca să împrăştiem întunericul necredinţei.
Lumânarea preotului din noaptea de Paşti trebuie să fie din ceară curată de albine, iar această cerinţă nu este un “moft” al Bisericii, ci are o explicaţie mult mai profundă. Albina lucrătoare este una din insectele care nu se reproduc, continuitatea speciei fiind asigurată numai de matcă. Cu alte cuvinte, rămâne “pururea fecioară”, iar ceara produsă de ea constituie materia cea mai curată, cea mai pură. În felul acesta aducem lui Dumnezeu un dar curat. Lumina Învierii mai înseamnă lumina binele pe care-l facem, fapta bună, jertfele şi ostenelile pentru noi şi pentru aproapele, care conduc către Hristos, Lumina lumii. De asemenea, mai înseamnă flacăra vie a credinței aprinsă în sufletul meu.
Pr. Pompiliu Nacu
