Sărbătoarea Botezului Domnului la început nu se numea „Botezul Domnului” sau „Boboteaza”, aşa cum o cunosc astăzi oamenii, ci se numea „Teofanie” sau „Epifanie”, adică sărbătoarea „Arătării Domnului”, fiindcă la Iordan s-a descoperit în chip solemn taina fiinţei lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că termenul Epifanie are o conotaţie hristologică, fiindcă în apele Iordanului arată Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, în timp ce termenul Teofanie are o dimensiune trinitară, fiind o mărturie biblică clară a existenței și prezenței Sfintei Treimi.
Sfântul Grigorie de Nazianz o numeşte Sărbătoarea Luminilor, fiindcă Hristos a venit în lume pentru a fi lumina lumii, care luminează pe toţi cei ce erau întru întuneric. În primele patru veacuri Naşterea Domnului era sărbătorită împreună cu Botezul, adică la 6 ianuarie. Din secolul al IV-lea Părinţii Bisericii au rânduit ca Naşterea Domnului să fie sărbătorită pe 25 decembrie, iar în ziua de 6 ianuarie să se sărbătorească Botezul Domnului.
Originea istorică a sărbătorii şi structura ei liturgică în Ierusalim, despre care avem numeroase documente.
Rânduiala slujbei Aghesmei celei Mari este atribuită lui Sfântului Sofronie, patriarhul Ierusalimului (†638), care asemănă acest praznic al Ortodoxiei cu o liturghie cosmică la care participă cerul şi pământul, unde cetele sfinţilor se roagă împreună cu oamenii.
În general, agheasma se mai numește și apă sfințită, iar prin slujba specială ce se face în 6 ianuarie, dar și cu alte ocazii preotul cheamă asupra ei puterea Duhului Sfânt, pentru ca ea să aibă puterea de a sfinți viața oamenilor și a naturii înconjurătoare, pentru ca toate să capete binecuvântarea Domnului. În slujbă de sfințire a apei celei mari, se spune că: ne sfințește sufletele şi trupurile, fiind folosită împotriva patimilor și a izgonirii duhurilor rele din casele, gospodăriile, pământurile, din întreg spațiul în care ne desfășurăm activitatea, munca și învățătura. Agheasma mica este o slujbă ce se poate săvârși oricând în an, atât în biserică, cât și în casele credincioșilor; când facem sfeștanie în casa, preotul poate sfinți o cantitate mai mare de apa, in funcție de dorința și nevoile fiecăruia. La Botezul Domnului, se face Agheasma Mare, iar în cadrul acestei slujbe, față de agheasma mica, apa este sfințită printr-o dubla invocare a Duhului Sfânt. Astfel, agheasma mare are o putere sfințitoare deosebit de mare, ea purtând în sine darurile Duhului Sfânt. Fiind o sfințire a apei specială se ia înainte de anafora; se da si celor ce sunt opriți de la Împărtășanie, ca întărire spre nădejdea pocăinței, a mângâierii si îndreptării lor pentru viitor (Constituțiile Apostolice VIII, 29). Potrivit aceste mărturii patristice credincioșii pot să bea din Agheasma mare timp de 8 (opt) zile, începând din ajunul Bobotezei, până la încheierea praznicului, adică până la 13 ianuarie. Cifra opt ne amintește de veșnicie, de viața de veci, căci în Cartea Apocalipsei se vorbește despre ziua a opta, ce va urma după Judecata universală. Agheasma mare este folosită în slujba Botezului, la sfințirea bisericilor, a antimiselor și a Sfântului și Marelui Mir; cu ea se stropesc obiectele liturgice și icoanele.
La mănăstirile din Sfântul Munte monahii, iau Agheasmă Mare în ziua Teofaniei, în toata perioada de opt zile de până la odovania praznicului, iar dar după obiceiul lor beau Agheasmă Mare în fiecare zi după Sfânta Liturghie.
Chiar dacă nu este încadrată între cele şapte taine, legătura ei cu binecuvântarea apei de la Sfântul Botez o face egală în cinstire cu el. De aceea şi sfinţirea aceasta a fost socotită „a doua după Sfânta împărtăşanie”, după codicele Sinait 978. Se dădea, așa cum se dă şi astăzi, în locul Sfintei Împărtăşanii credincioşilor care aveau oprire de la împărtăşanie din diverse motive.
S-a demonstrat că dacă este păstrată într-un loc curat, datorită prezenței harului lui Dumnezeu, iar nu a altor motive, precum intrarea în contact a apei cu cruce de argint sau din pricina altor superstiții, agheasma nu se strică. Dacă se întâmplă să se strice și nu mai poate fi folosită, aceasta se varsă într-o apă curgătoare curată sau la rădăcina unui copac.
Pr. Pompiliu Nacu
