Haloween, câteva gânduri îngrijorătoare despre promovarea păgânismului în lumea contemporană

Scriu aceste câteva cuvinte, pentru că răsfoind ziarele și privind unele rețele de socializare, am rămas surprins de dimensiunea și amploarea pe care o ia păgânismul în societatea noastră. În ultimii ani observ că sărbătoarea morții și a groazei, Haloween începe să ia proporții în spațiul ortodox, fiind considerată un moment de ”distracție pentru copii”,…

Monza – Tradiţii şi Obiceiuri Strămoşeşti Româneşti – 2016

A devenit o tradiţie ca in fiecare an în luna decembrie în oraşul Monza, Italia să se desfăşoare obiceiurile de an nou respectând datinile străbune. De mai bine de un deceniu această parohie situată într-un oraş de-a dreptul mistic si istoric,  pentru romanii din Italia a devenit un tărâm al poeziei traditionale improvizate si legendei.…

Zilelor Portului Popular Românesc 2016 – Foto

În data de 30 Octombrie 2016 în Parohia ”Toți Sfinții din Milano Nord Monza” a  avut loc sărbătoarea „Zilelor Portului Popular Românesc“, sărbătoare culturală instituită în întreaga Italie din iniţiativa şi binecuvântarea Prea Sfinţitului Siluan. Prin această sărbătoare, dar şi prin altele încercăm să redescoperim şi să cultivăm gustul pentru valorile culturale care ne sunt specifice. Anul…

Martisorul

Mărţişorul este o sărbătoare tradiţională care marchează începutul primăverii şi corespunde zilei de 1 Martie, fiind una dintre sărbătorile populare româneşti autentice. Ea se celebrează în Moldova; Bulgaria, Macedonia, Grecia, dar mai ales în România. Cuvântul „mărţişor” este diminutivul cuvântului Martie, care în limba greacă înseamnă (Μάρτης – Martis). În această zi se oferă mici…

Tradiții pentru sărbătorile de iarnă

În perioada serbărilor de iarnă, în Parohia”Toți Sfinții” din Milano Nord-Monza au avut loc mai multe manifestări legate de obiceiurile de iarna: capra, cerbul, căiuții, steaua și plugușorul. Aceste datini ne reamintesc de momentele de bucurie ale copilăriei noastre și le oferă tinerilor și copiilor care trăiesc în această țară o legătură cu tradițiile noastre…

Colinde de Craciun în parohie

Colindele sunt daruri teologice, literare şi folclorice, unul din mijloacele de transmitere a Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii. Pe vremea când nu aveam universităţi, şcoli medii sau primare, pe vremea când nu aveam cărţi sau caiete, aveam colindele. Ele sunt parte integrantă a folclorului religios, sunt cântecele noastre strămoşeşti şi au o valoare nepreţuită,…

Tradiţii profane de primăvară – Mărţişorul şi  Babele

În următoarele rânduiri voi încerca să schiţez câteva ideii despre două sărbători de primăvară ale românilor, este vorba despre Mărțișor şi zilele Babelor. Deşi vorbim despre două evenimente care ţin de tradiţia populară profană şi considerăm că nu au tangenţe cu viaţa bisericii creştine, totuşi trebuie să le rememorăm pentru că altfel este riscul de…

Concert Extraordinar susținut de Nicolae Botgros și Orchestra Națională “Lautarii” alături de tenorul Vlad Miriță

Cu prilejul sărbătoririi a 10 ani de la înființarea Parohiei ”Toți Sfinții” din Milano Nord – Monza a fost organizat un Concert extradordinar susținut de Orchestra Națională de Muzică Populară “Lăutarii” din Chișinău, condusă de Maestru Nicolae. Maestrul a fost însoțit de cântareața Lidia Botgos și renumitul artist popular Ion Paladi. De asemenea, a mai…

Sărbătoarea „Tuturor Sfinţilor” întâmpinată în costume populare româneşti 2013

În fiecare an, în prima Duminică după Rusalii, Biserica Ortodoxă îi cinsteşte şi îi pomeneşte pe Toţi Sfinţii, atât pe cei care au trăit sub Lege, cât şi pe cei ce au trăit sub Har. În ziua de duminică, 30 iunie 2013, în cinstea „Tuturor Sfinţilor”, care sunt patronii spirituali ai Parohiei din Milano Nord-Monza, biserica…