Triodul este una din cele trei perioade a anului liturgic, care mai este numită și perioada prepascală fiind și numele unei cărți liturgice ortodoxe, folosit pentru unsprezece săptămâni care precede Paștilor. Astfel, Triodul mai este şi carte liturgică a Bisericii Ortodoxe de rit bizantin.
Numele de Triod vine din termenul grecesc triodion (τριώδιον), compus din cuvintele: „tria” (τρια) trei şi „odi” (ώδή), (tria-trei și odi/cântare în trei ode sau strofe), ceea ce înseamnă trei cântări poetice ale „canonului” de la utrenie, în loc de nouă cât se cântă peste an în timpul Octoihului. Nu înseamnă că dacă strofele cântărilor sunt mai puține slujbele sunt mai scurte, dimpotrivă, uneori slujbele sunt mult mai lungi. Poeţii Triodului sunt teologi care vorbesc de misterul Învierii, meditând zilnic şi având ca sursă de inspiraţie textele biblice, de aceea în fiecare zi este citită câte o compoziţie poetică care are o anume pedagogie spirituală şi o direcţie teologică.
Triodul începe cu Duminica Vameșului și a Fariseului și se termină cu Vecernia din Sfânta și Mare Sâmbătă. Din punct de vedere istoric se cunoaște o evoluție a acestei perioade liturgice, care începe cu secolul al IV-lea, va continua cu secolul al VI-lea, timp în care se lecturau psalmi şi se cântau tropare în zi de duminică[1], după această perioadă Sfântul Roman Melodul şi ucenicii săi au adăugat imnele numite condace. Începând cu secolul al VII-lea Palestina, Sfântul Andrei Cretanul (†740) îşi aduce o contribuţie importantă în compoziţia canonului poetic, care cunoaşte un mare avânt în timpul Sfântul Ioan Damaschinul (†753) se va se definitiva în secolul al XIV-lea[2]. Fiecare generaţie şi-a adus contribuţia şi şi-a pus amprenta la compunerea şi dezvoltarea acestei cărţi liturgice.
[1] Makarios Simonopetritul, Triodul explicat – mistagogia timpului liturgic, Editura Deisis, Sibiu, 2008.
[2] Rosso Stefano, La celebrazione della storia della salvezza nel rito bizantino, Libreria Editrice Vaticana – Città del Vaticano, Roma, 2010.
Pr. Pompiliu Nacu
