Există vreo legătură între sărbătoarea creştină a „Tuturor Sfinţilor“ şi sărbătoarea păgână Halloween?

Capitol extras şi îmbunatăţit din cartea “Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi”, autor pr. Pompiliu Nacu, Editura Egumeniţa, 2010 

Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor încearcă să surprindă mulţimea norului de sfinţi. fiind dedicată martirilor[1], apoi va deveni o sărbătoare comună tuturor sfinţilor ce au existat în istorie, a celor care s-au nevoit în căutarea sfinţeniei, a celor pe care-i cunoaştem, dar şi a tuturor celor ale căror nume şi urme s-au pierdut[2]. Sărbătoarea a fost introdusă oficial în Antiohia în veacul al IV-lea şi este atestată de o Omilie a Sfântului Ioan Gură de Aur adresată tuturor Sfinţilor Martiri, unde spune că era prăznuită în prima Duminică după Rusalii: „N-au trecut încă şapte zile de când am săvârşit Sfântul Praznic al Rusaliilor şi iarăşi ne-a venit ceata dănţuitoare de mucenici, dar, mai bine spus, tabără şi oaste de mucenici, cu nimic mai prejos decât tabăra de îngeri pe care a văzut-o patriarhul Iacob, ci în întrecere cu ea şi egală ei“[3]. În Biserica din Apus va fi introdusă oficial de Papa Bonifaciu în prima duminică după Rusalii, deci se sărbătoarea la fel ca în Biserica de Răsărit. La 3 mai 605 vor fi îndepărtaţi din templul păgân Panteon toţi idolii şi acesta va fi consacrat Fecioarei Maria şi tuturor sfinţilor martiri. În zona franco-germană, în secolul al IX-lea, sărbătoarea începe să se celebreze în luna noiembrie, iar un papă va muta din considerente practice celebrarea tuturor sfinţilor la 1 noiembrie. Din 1004 va deveni o sărbătoare de toamnă de pomenire a morţilor, ce va rămâne în tradiţia occidentală până astăzi.

În momentul în care călugării irlandezi au plecat să evanghelizeze Galia s-au confruntat cu diferite practici păgâne de origine celtă, printre care era şi sărbătoarea morţilor, „Samhain“ (Zeul Morţilor, Principele Întunericului).

Scurtă prezentare a sărbătorii păgâne. Celţii venerau numeroşi zei, printre care şi Zeul Soarelui (Oengus), considerat zeul suprem, care ocrotea munca. În funcţie de acest zeu se stabileau zilele de sărbătoare şi de odihnă de peste an. La celţi, începutul unui nou an era sărbătorit pe 1 noiembrie, fiind considerat sfârşitul “sezonului soarelui” şi începutul “sezonului întunericului şi a frigului”. Acest moment de trecere de la un sezon la altul era marcat de druizi (preoţii celţilor) prin dansuri, incantaţii şi alte manifestări religioase. Sărbătoarea în sine era celebrată începând cu noaptea de 31 octombrie până a doua zi, la 1 noiembrie, iar uneori putea să dureze chiar trei zile. Oamenii participau la această sărbătoare îmbrăcaţi în costume făcute din piei şi oase de animale. Celţii credeau că în această noapte spiritele celor morţi puteau să revină în casele lor terestre, pentru a-şi căuta un nou trup, ceea ce ne duce cu gândul la teoria reîncarnări, despre care vorbeşte Cezar în lucrarea sa De Bello Gallico (VI, 13), când spune că druizii, preoţii celţilor, au convingerea că: ”sufletele nu pier, ci trec după moarte dintr-un corp în altul”[4]. Aici este vorba despre teoria metempsihozei, concepţie de influenţă pitagoreică, care nu este acelaşi lucru cu transmigraţia sufletelor. În miturile irlandeze, de exemplu, reiese că numai unii eroi sau druizi mai importanţi se învredniceau de reîntrupare în alte persoane[5]. Din punct de vedere istoric sărbătoarea este amintită de istoricul bizantin Procopiu, (sec al VI-lea d. Hr.), care referindu-se la locuinţa morţilor, spune că acestea se găseau departe în apusul Galiei, sau în insulele oceanului. Acesta afirmă: „sufletele merg să bată la uşa marinarilor, care locuiesc pe coasta oceanului, pentru ca să le ducă în Insula Avalon”[6]. Din această a călătoriei a sufletelor, a apărut istoria cu spiritele care vin pe pământ să strice recoltele, să sperie copiii şi să aducă multe răutăţi pe pământ. Deschiderea uşilor altei lumi permitea intrarea spiritelor morţilor şi a spiritelor malefice.

Halloweenul modern şi cel contemporan – câteva consideraţii. Un anumit segment al culturii occidentale va importa din religia celtă sărbătoarea morţilor, cunoscută astăzi cu numele englezesc „Halloween“. All Hallows’s Even, înseamnă noaptea tuturor sfinţilor[7]. Sărbătoarea în sine nu are nici o legătură cu celebrarea Tuturor Sfinţilor din Tradiţia Ortodoxă (Prima Duminică după Rusalii) şi nici cu cea Catolică (1 noiembrie), fiindcă amestecă religia cu magia, însă industria comercială o leagă de Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor din Tradiţia Occidentală. Practicile Halloween vor fi exportate în secolul al XVII-lea în Statele Unite, prin emigraţia irlandeză, devenind din secolul al XIX-lea o sărbătoare de rezonanţă, cu importante conotaţii comerciale pe continentul american. Copiii deghizaţi în fantome, schelete, cap de mort şi vrăjitoare merg pe străzile oraşelor, bat la uşile caselor şi cer mici cadouri (bomboane), iar în caz de refuz spun cuvinte de blestem. Până în anii ’90 sărbătoarea nu era aşa de cunoscută de europeni, iar cea mai mare parte a românilor nici nu auzise de ea. Odată cu intrarea în Europa a marilor consorţii multinaţionale, sărbătoarea începe să ia proporţii, mai ales comerciale. Aparent este o sărbătoare în care copiii se distrează, însă pericolul pe care-l reprezintă înseamnă încercarea de a schimba rostul sfinţilor în viaţa noastră duhovnicească, ca mijlocitori dintre noi şi Dumnezeu, înseamnă reînvierea unor practici păgâne şi deturnarea valorilor perene ale sfinţeniei din religia creştină. Este o sărbătoare păgână, care în duhul modernismului, promovează o cultură a urâtului, în care oamenii apar înveşmântaţi în cele mai hidoase haine.

De asemenea, oamenii deghizaţi în demoni, chiar şi pentru câteva momente îşi oferă în plan fizic trupul celui rău, iar prin măştile ciudate pe care şi le pun pe faţă încercă să ciuntească, să schimonosească chipul lui Dumnezeu aşezat în om. Sărbătoarea arată cât de departe suntem de viaţa Bisericii Ortodoxe, care ne învaţă despre existenţa îngerilor buni şi răi, despre suflet, despre viaţa viitoare, învăţătură care ne vorbeşte despre Împărăţia lui Dumnezeu. Mântuitorul Hristos ne spune: „ Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei VI, 33; Luca 12, 31).

În lumea contemporană care începe să se descreştineze şi să laicizeze, în care se vorbeşte din ce în ce mai mult de interzicerea simbolurile creştine în spaţii publice şi în şcoli, în virtutea afirmării laicităţii statului, care este o formă ascunsă a manifestărilor păgâne, încep să apară în grădiniţe şi şcoli sărbători păgâne precum este Halloween şi Valentine’s Day. Din nefericire aceste sărbători au devenit pentru cei ce cresc şi sunt educaţi în Italia, obiect de studiu în limba maternă (italiană), dar şi în limba engleză. Magazinele sunt pline de costume, amulete, cranii, scheleţi, vrăjitoare, vampiri, măşti care mai de care mai hidoase, iar sărbătoare Tuturor Sfinţilor în tradiţia Occidentală este pusă într-un con de umbră, tinzând să dispară, în avalanşa de produse comerciale. Aşa cum se arată într-un studiu, oamenii şi marile companii comerciale din America fac mai multe pregătiri la această sărbătoare decât la Paşti şi la Crăciun.

Care este pericolul pentru copiii pe care îi creştem şi îi educăm? Chiar dacă la prima vedere această sărbătoare pare inofensivă, înseamnă de fapt educarea copiilor noştri în duh păgân, prin promovarea şi cultivarea gustului pentru macabru, ocultism şi violenţă, la care contribuie cu prisosinţă mass-media prin seriale, desene animate, jocuri pe calculator, filme horror etc. Din nefericire se demonetizează cuvântul sfânt, în înţelesul pe care-l dă Mântuitorul Hristos. La începutul bisericii creştine, fiecare comunitate era numită „biserica sfinţilor”, iar fiecare creştin era chemat să se roage, să-şi iubească semenul, să mărturisească cuvântul lui Dumnezeu, pentru a se manifesta puterea şi minunea învierii. Halloween-ul are la bază practicile oculte ale celţilor care, prin deferite ritualuri încercau de a intra în comuniune cu sufletele morţilor şi cu demonii. Biblia condamnă necromanţia, spiritismul (cei care cheamă spiritele morţilor ) şi vrăjitoria (cel care practică magia neagră), spunând în mod clar: „Întru tine să nu se afle…..,  ghicitor, sau vrăjitor, sau fermecător, nici descântător, nici chemător de duhuri, nici mag, nici de cei ce grăiesc cu morţii. Căci urâciune este înaintea Domnului tot cel ce face acestea. (Deuteronom 18, 11-13).

Prin moartea şi Învierea Sa, Mântuitorul Hristos a biruit moartea şi orice putere a întunericului: „A dezbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce”( Colosen II, 15).

Deci, Halloween-ul arată cât de neclară este părerea unor creştini despre viaţa veşnică, despre suflet şi despre duhuri. De asemenea, arată dorinţa omului de a renunţa la propriul său chip (îmbrăcând o mască înspăimântătoare), indică lipsa de cunoaştere legată de valoarea omului ca şi creaţie după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.