Procesiunea cu sfintele icoane este un ritual profund și plin de semnificații în tradiția creștin-ortodoxă, fiind cel mai adesea asociată cu Duminica Ortodoxiei (prima duminică din Postul Mare). Această manifestare nu este doar un simplu marș religios, ci o „mărturisire publică a credinței” și o celebrare a victoriei cultului icoanelor asupra iconoclasmului (distrugerea icoanelor). Procesiunea comemorează evenimentul din 11 martie 843, când Sinodul de la Constantinopol a restabilit definitiv cinstirea sfintelor icoane. Rostul icoanei este de a ridica natura umană căzută în păcat la sfinţenie, la întoarcerea spre rugăciune, la îndumnezeire. Icoana este un obiect de închinare, liturgic, simbolic şi estetic, ce vesteşte prezenţa lui Dumnezeu în lume, dar în acelaşi timp avem certitudine, atunci când privim pe sfântul îndumnezeit, că există posibilitatea mântuirii pentru fiecărui dintre noi. Icoana ortodoxă bizantină în care este reprezentat un sfânt vrea să arate întrepătrunderea dintre lucrarea dumnezeiască a Duhului Sfânt şi efortul ascetic al persoanei. Spre deosebire de arta bizantină, în pictură, în sculptură, cât şi în arhitectură Renaşterea a creat o artă a geniului uman, a frumosului omenesc, dar nu de inspiraţie religioasă. Icoana bizantină nu are nicio legătură cu portretul, căci în portret se ascunde în mod necesar şi naturalismul spre care tinde.
Pr. Pompiliu Nacu
