Plugușorul – un obicei agrar ce glorifică cultul pâinii

În vechime, debutul muncilor agrare și Anul agrar începea la data de 1 martie. La începutul secolului al XVIII-lea vedem cum Anul Nou Calendaristic va fi mutat de la 1 martie la 1 ianuarie, însă obiceiurile de primăvară de a ura, în care se vorbește despre „ceremonialul primei brazde trase de plug” se vor păstra, chiar dacă este anotimpul de iarnă. Ele transmit un mesaj cu adânci rădăcini în cultul antic al fertilității, devenind o prefigurare simbolică a muncilor agrare. Gesturile simbolice ale începutului muncilor agricole sunt exprimate în trasarea unei brazde circulare în jurul gospodăriei, imitarea strigătelor animalelor de povară prin trasul buhaiului, mimarea semănatului, cărora li se adaugă diferite texte poetice.

Uratul de Anul Nou se face la fereastra casei unde se zărește lumină aprinsă şi numai după ce s-a cerut acordul gazdei. Personajele ce apar în textele urăturilor sunt: jupânul (gazda), fiica, soția, fiul, nepoții, nepoatele, argații etc. Textele Plugușorului românesc sunt prin excelență agrare, fiind caracterizate de optimism şi voie bună. Uneori urarea este însoțită de linia melodică interpretată la fluier, la trompetă sau la alte instrumente de suflat, alături de care, de fiecare dată, își fac simțită prezența mugetul buhaiului, pocnetul bicelor şi clinchetul clopoțeilor. Plugușorul pe care îl cunoaștem astăzi este cunoscut în tradiția noastră de mai bine de două veacuri, este o urare și o creație cu totul remarcabilă, ce îmbină teme, motive şi formule poetice cu cele tradițional-agrare, care ne amintesc de riturile fertilității și care ne trimit la istoria noastră bimilenară.

Pe lângă mesajele legate de viața cotidiană, plugușorul în chintesența sa este o exemplară „poveste a pâinii” sau, cum spun cercetătorii în domeniul culturii populare, este „un tratat de proto agricultură”. Colacii pregătiți cu multă atenție în Ajunul Anului Nou sunt o mărturisire a muncii pământului, a efortului, o nădejde a unei recolte îmbelșugate, care amintesc de grâul care crește, care se va transforma în făină albă ca neaua, iar făina se va preface în colaci.

Alte mesajele vorbesc despre viaţa actuală, povestiri folclorice despre haiduci, evenimente locale sau comunitare, care dezvăluie neîmplinirile, nemulțumirile de peste an, dar şi speranțele și dorințele pe care le au oamenii. Urările de fericire şi de prosperitate sunt întruchipate în colacii care se coc cu ocazia Anului Nou, dar și de cei ce se pregătesc în Ajunul Crăciunului. În urmă cu o sută de ani, pentru desfășurarea dramatică a urării se folosea un plug adevărat, tras de boi, care apoi a fost înlocuit de un plug miniatural, mai ușor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. Urătorii adesea înlocuiesc numele cu cel ale gazdelor cărora le adresează urarea și le transmit mesaje de hărnicie, rodire și bogăție. Darurile primite de colindători sunt colaci, fructe și bani. În secolele XIX și XX societatea românească era una dominant agrară, iar Plugușorul glorifica cultul pâinii, care avea rostul de a aduce fertilitatea pământului, ploi line, pe când astăzi, acolo unde se mai păstrează, a devenit un obicei ce contribuie la veselia generală a sărbătorii Anului Nou. Urările sunt însoțite de acte rituale și simbolice, precum: tragerea brazdei de plug, cu sau fără semănatul în curtea gazdei, sau sunt imitate gesturile muncilor agrare. La sfârșitul ritualului, copiii poartă în traiste semințe de grâu și porumb, le aruncă peste gazde, fiind un semn al bunăstării, prosperității, precum și al imortalității și renașterii.

În vremurile moderne omul nu mai este legat de pământ, pentru că l-a vândut, astfel că în multe cazuri s-a ajuns la o urare formală, un reflex al tradițiilor trecute, prin care ni se transmit mesaje de recolte în anul care va începe, de sănătate și bucurii, fiind însoțite de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoței.

(Extras din Cartea – Tradiția Rediviva de pr. Pompiliu Nacu)