În seara zilei de duminică, 2 aprilie, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Episcop Siluan, în Parohia „Toţi Sfinţii” din Milano Nord-Monza, a avut loc ultima întâlnire a preoţilor ortodocşi din Milano şi împrejurimi pentru perioada Postului Mare. La acest eveniment de rugăciune au luat parte preoţii şi credincioşii ortodocşi; greci, români, ruşi, moldoveni şi ucraineni. Părintele arhimandrit grec Teofilakto Vitsos, a ţinut un cuvânt de învăţătură. Corurile reunite român, grec şi rus, au dat răspunsurile le vecernie şi au susţinut fiecare într-un stil inconfundabil un mini concert de muzică bizantină şi corală. Agapa a fost pregătită de doamnele din parohie coordonate de doamna preoteasă. Obiectivul acestor slujbe ortodoxe a fost acela de a ne întâlni, de a ne cunoaşte mai bine şi de a evidenția că în pofida diversităţii lingvistice, culturale şi a anumitor particularităţi ale manifestărilor religioase, Ortodoxia are capacitatea unităţii de credinţă exprimată prin aspectele liturgice, dogmă, drept canonic, etc. Din partea Curiei din Milano a asistat reprezentantul pentru ecumenism diaconul Roberto Pagani.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate.
Pr. Pompiliu Nacu
Milano Nord-Monza