Cu binecuvântarea și din iniţiativa I.P.S.Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, în perioada 12-15 iunie a avut loc Congresul Mitropolie Europei Occidentale şi Occidentale care s-a desfăşurat la Madrid, în locaţia Mănăstirii Vale des Los Caidos (Valea celor căzuţi). La acest eveniment au luat parte P.S.Siluan, Episcopul Italiei, P.S.Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, Marc Nemţeanul Episcop Vicar și P.S.Episcop Vicar Ignatie. În prima zi a conferenţiat Părintele Marc – Antoine Costa de Beauregard a vorbit despre Spovedanie şi împărtăşanie – experienţa parohiei contemporane în Europa Occidentală. În a doua parte a întâlnirii a vorbit părintele Patriciu Vlaicu despre, din despre: „Sfânta Taină ca mijloc de vindecare spirituală într-o lume secularizată”. Înalt Prea Sfinţitul Iosif, a arătat că a păstori înseamnă a da mâncare, a hrăni, iar pentru a da hrană trebui în primul rând să te hrăneşti. Nu este facultativă cunoașterea şi aprofundarea Sfintei Liturghii, ci este datoria noastră de a da poporului hrana cea de toate zilele, pentru că iertarea care ne vine prin spovedanie ne deschide uşa veşniciei. Fără adunarea şi participarea noastră la masa lui Hristos riscăm să pierdem definitiv credinţa, acest dar fără de preț.
Părintele Marc a arătat că parohiile româneşti au trecut în ultimii ani prin numeroase transformări, datorită pluralităţii, etniei, moştenirii culturale şi religioase. Există o tendinţă liberală în mediile occidentale, care relativizează spovedania şi consideră împărtăşania ca pe un drept. Aceştia au confundat mila lui Dumnezeu, cu dreptatea Sa. Comportamentul ortodocşilor a fost legat de evlavie sau de nevoi stric personale. Confuzia între sfat spiritual şi spovedanie este o altă mare greşeală. Misiunea preoţilor este foarte dificilă, deoarece preoţii sunt nevoiți să distribuie pe bandă Sfintele Taine. Duhul Sfânt acţionează întotdeauna în Biserica lui Hristos. Noi trebuie să redescoperim prin Duhul Sfânt credinţa, de a ne converti în adevărat la credinţă să redescoperim credinţa. Experienţa pocăinţei este aprofundată de Sf. Siluan, care spune: „Ţinti mintea în iad şi nu deznădăjdui”.
Spovedania este un act liber care ne pregăteşte în mod natural pentru Împărtăşania. Sensul spovedaniei apare în momentul când ne cerem iertare lui Dumnezeu. A participa la Sfintele Taine, înseamnă a revaloriza, conștientiza harul Sf. Duh primit prin Taina Sfântului Botez. Experienţa pe care o avem în familii ne ajută să-l cunoaştem pe Hristos prin Sf. Taine. Acesta nu trebuie să vină dint-un formalism religios, ci din trăirea permanentă a experienţei cu Hristos.
Perspective pastorale
Aprofundarea permanentă a Sf. Împărtășaniei, înnoirea permanentă a misiunii preoţeşti, de a trăi în rugăciune şi asceză, de a se mărturisi şi el adesea. Preotul nu este doar administratorul unei parohii, nu este psihoterapeut sau psiholog ci un mistagog, care îi conduce pe credincioşi către Hristos. Sf. Părinţi spun că preotul îl poate cunoaşte pe Dumnezeu prin Sf. Duh încă din această viaţă. Un credincios care nu a ascultat Sf. Evanghelie nu ar trebui să se împărtăşească. Să-i încurajăm pe credincioşi să se spovedească cât mai des, pentru că dacă ne îndepărtăm de Hristos murim sufleteşte. Sf. Ioan Casian vorbea despre păcat ca o boală, iar spovedania şi împărtăşania erau considerate vindecătoare. Semnul pocăinţei apare în momentul când cineva se spovedeşte cu lacrimi.
În Conferința sa, pr. Patriciu Vlaicu, preot paroh al parohiei ”Sf. Nicolae” din Bruxelles a subliniat acele aspecte specifice tradiție canonice privind Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie.
Tradiţia canonica porneşte de la această realitate: discernământul este propriul judecător. Ne este mai uşor să ne supunem judecăţii altora decât să ne supunem propriile noastre judecăţi. Taina pocăinţei este numită şi înnoirii botezului. Prin spovedanie preoții nu fac inventarul păcatelor, ci încercă să cultive discernământul credincioşilor, îndemnându-i să adere conştient la învăţătura lui Hristos. Fără libertatea fiecăruia dintre noi în actul spovedaniei, Hristos nu vrea și nu poate să lucreze. Preotul în Taina Spovedaniei este mâna întinsă a lui Dumnezeu care ne ridica din orice neputinţă. Preotul în spovedanie este martorul doctrinei bisericii, dar și martorul stării de îndreptarea omului. Nu trebuie să cântărim în mod rigid faptele săvârșite, ci trebuie să căutăm soluții împreună pentru îndreptarea sa.
Canonul 52 Apostolic, arată că preotul nu are capacitatea de a spune că nu crede în pocăinţa lui. Când un credincios se apropie de spovedanie preotul nu trebuie să-l îndepărteze, ci trebuie să-l țină aproape. Cel ce vine şi se mărturiseşte din proprie iniţiativă a început vindecarea.
Sinodul Trulan – este un sinod de receptarea a tuturor canoanelor, care încercă o codificare a tradiţiei anterioare. Canonul 102 vorbeşte despre cum modalitatea în care preotul poate chivernisi, adică poate să-l aducă pe om din prăpastie, fără să-l împingă spre prăpastia deznădejdii, dar nici să slăbească slujirea. Preotul nu este doar un dezlegător, ci poate să-l țină pe credincios aproape de Hristos, ţinând cont de starea sa dar şi de posibilităţile sale sufletești de a împlini poruncile bisericii. Asprimea unor canoane este valabilă doar pentru cel ce-și poate asuma această asprime.
Canonul 3 a Sf. Vasile cel Mare vorbeşte şi despre iconomie şi despre acrivie. Uneori asprimea poate să-l întărească pe om, alteori îl poate îndepărta definitiv, de aceea preotul trebuie să fie foarte atent când aplică asprimea sau discernământul.
Canonul 85 a Sf. Vasile cel Mare spune că nu după timpul de penitenţă judecăm îndreptarea omului, ci trebuie să ţinem seamă de calitatea pocăinţei. Atenţie ca nu cumva oamenii să iubească mai mult pe duhovnic decât de Dumnezeu. Spovedania nu este un bun personal de drept privat, ci este o traină și un dar al Bisericii.
[nggallery id=19]
