Bucuraţi-vă, Sfinţilor toţi rugători fierbinţi către Dumnezeu
În prima Duminică după Rusalii, Biserica Ortodoxă cinsteşte pe “Toţi Sfinţii”, această zi fiind marea sărbătoare a Bisericii triumfale, rânduită să ne amintească de toţi sfinţii cunoscuţi şi necunoscuţi ce au existat în istoria neamului creştinesc. Citind textul Apocalipsei Sfântului Ioan, acesta ne spune: ”…înaintea tronului Mielului stă mulţime multă pe care nimeni nu putea să o numere, îmbrăcaţi în veşminte albe şi având în mână ramură de finic” (Apocalipsă VII, 9-10).
Mielul din textul de mai sus este figura lui Hristos în jurul căruia stau toţi fericiţii despre care vorbeşte Mântuitorul în predica de pe Munte (Matei VI).
Sfinţii sunt toţi cei ce au trăit în viaţa acesta după rânduielile lăsate de Mântuitorul. Sunt cei săraci cu duhul, cei ce plâng pentru păcatele lor, cei blânzi, cei ce flămânzesc pentru dreptate, cei milostivi, cei smeriţi, cei ce au pace cu ei însăşi şi cu Hristos, cei ce s-au luptat cu ispitele pentru dobândirea împărăţiei cerurilor. Sfinţii nu sunt numai cei menţionaţi în calendar, aceştia sunt o mică parte cărora biserica le-a putut reţine numele, ci sunt mulţi alţii pe care noi nu îi ştim, pe care îi cunoaşte numai Dumnezeu.
Din punct de vedere istoric sărbătorea “Tuturor Sfinţilor” ştim că exista deja în secolul al IV-lea în Biserica Răsăritului (era celebrată la 13 mai). Acesta a fost preluată de către Biserica Romei, în timpul papei Bonifaciu al IV-lea, al aceluiaşi secol. Se crede că mutarea datei de la 13 mai la 1 noiembrie, în Biserica Occidentală, se va produce prin influenţa anlosaxonilor şi a francezilor, la 1475, în timpul pontificatului papei Sixt al IV-lea.
Proorocii, Apostolii, învăţătorii, drepţii, mucenicii şi mucenicele, cuvioşii şi cuvioasele sunt patronii spirituali ai parohiei “Toţi Sfinţi” din Milano Nord-Monza, numele lor fiind lăudat după cuviinţă în zilele de 14-15 iunie 2014 prin rugăciuni şi cântări. Programul parohiei noastre a început cu slujba vecerniei unită cu Litia. A doua zi, duminică (15 iunie) a fost săvârșită Sfânta Liturghie, în cadrul căreia s-a tâlcuit evanghelia zilei, iar un număr important de credincioși copiii și credincioși s-au împărtășit.
Cei peste 150 de credincioşi, alături de cinci preoți din protopopiatul Lombardia II Nord, au luat parte la o agapa frăţească organizată la Restaurantul Brianteo din Monza.
Astfel de popasuri duhovniceşti, prilejuite de sărbătorile creştineşti creează atmosfera în care se cuvine ca toată suflarea creştinească a credincioşilor să îi cinstească pe sfinţi, pentru că ei sunt cei ce au semănat în inimile oamenilor sămânţa Cuvântului lui Iisus, ei ne-au lămurit nouă dogmele credinţei celei adevărate, ei ne luminează căile cele întunecate ale acestei vieţi şi ne ajută să fim moştenitori ai bunătăţilor celor veşnice.
Pr. Pompiliu Nacu