În perioada 3-4 noiembrie 2016 la iniţiativa şi cu binecuvântarea Prea Sfințitului Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei împreună cu Eminenţa Sa Cardinalul Angelo Scola, al Arhiepiscopiei Catolice din Milano a avut loc la Centrul Pastoral Ambrozian de la Seveso (Monza) întâlnirea dintre preoţii ortodocşi din Lombardia şi preoţii catolici din Milano. Acestora li s-au adăugat numeroşi preoţi ortodocşi din protopopiatele Piemonte 1 şi 2, Emilia Romagna, Florenţa, Roma, Foggia, Padova etc. Tema centrală a discuţiei a fost: „Transmiterea credinţei la noile generaţii”. Această întâlnire se încadrează în tema educării tineretului ce a fost propusă de Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. ţinând cont că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox”. Decizia sinodală a fost transmisă fiecărei parohii de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei. Nu a fost doar o întâlnire formală, ci au avut loc discuţii libere de informare, dialog şi schimb de păreri, privind practicile pastorale, metode şi soluţii pe care trebuie să le găsim la nivelul fiecărei parohii pentru tinerele generaţii. Întâlnirea a fost deschisă de părintele diacon Roberto Pagani, artizanul şi organizatorul din partea Curiei din Milano pentru buna desfăşurare a evenimentului şi responsabil al dialogului pentru ecumenism la nivelul Curiei din Milano. După salutul diaconului Roberto a ţinut un cuvânt Mons. Luca Bressan şi Părintele Pompiliu Nacu Protopop Lombardia II Nord care a făcut o introducere a temelor care vor fi abordate, arătând că educarea în duhul credinţei nu este o simplă transmitere a unor informaţii, ci înseamnă mai ales exemplul personal. Este ceva asemănător unui grădinar care sădeşte o plantă, însă acesta are nevoie de soare, apă, căldură şi îngrijire din partea grădinarului. La fel sunt şi tinerii, nu este suficientă să îi ai trebuie să îi şi creşti trupeşte, duhovniceşte şi intelectual-catehetic.
Prima conferinţa a fost susţinută de Don Giovanni Antonio Costabile, responsabil al Sectorului pentru Catehism al Curiei din Milano. Acesta a abordat importanţa Sfintei Scripturi în transmiterea cuvântului lui Dumnezeu, dimensiune teologică şi spirituală, rolul educaţiei, precum şi centralitatea credinţei ca instrument pentru formarea cateheţilor, subliniind rolul familiei în educarea tinerilor. Părintele Traian Valdman, Protopopul Protopopiatului Lombardiei I Centru Sud, a reliefat aspecte teologice, mistice şi catehetice ancorate în teologia Sfinţilor Părinţi. Au fost date numeroase exemple practice despre etapele, momentele de transmitere a credinţei la nivelul Bisericii Ortodoxe, momentele de creştere, dar şi de criză prin care trec tineri noştri la nivel personal. Trebuie să fim sinceri cu ei, să fim iubitori, să nu-i subestimăm când au căzut, pentru că viaţa este un dar, să-i luam în serios şi să le dăm importanţa cuvenită. De asemenea, părintele a amintit că trebui să insistăm pe cateheza liturgică. După prima parte a întâlnirii au urmat ateliere de discuţii, ce au adunat numeroase opinii.
În a doua parte a vorbit don Tommaso Castiglioni – colaborator al Serviciului Religios pentru adolescenţi care a spus că numeroasele dificultăți prin care trec tinerii la vârsta adolescenţei în această perioadă de tranziţie, de la faza copilăriei la cea a adolescenţei, este o perioadă în care se încercă dilatarea spaţului de acţiune, o perioadă în care biserica încearcă prin spectacole teatrale, coruri, excursii, mese, întâlniri, tabere parohiale de vară, să-i ajute pe tineri să depăşească momentele de criză spirituală. Cateheţii tradiţionali sunt înlocuiţi de educatorii foarte tineri de 17-18 ani, pentru că au multă energie, au numeroase idei şi multă inventivitate. Cei de la şcolile superioare care nu se mai regăsesc în biserică, merg spre societăţile sportive şi în grupurile din taberele de vară.
În a doua parte a zilei a luat cuvântul Părintele Vicar Atanasie, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a accentuat aspectele scripturistice şi patristice privind transmiterea credinţei la tinerele generaţii. A început cuvântul său cu un citat din Sfântul Vasile cel Mare care amintea în secolul IV că problemele tinerilor, sunt o mare provocare la nivelul fiecărei comunităţi. Acesta este un subiect care a fost abordat de toţii Sfinţii Părinţi, care au reuşit la vremea respectivă să găsească soluţii practice la provocările la care erau expuşi tinerii. Este important să începem în a investi în educarea tinerilor, însă pe lângă educarea lor din punct de vedere pedagogic este nevoie şi de prezenţa unui părinte spiritual, de modele, de bune exemple. Biserica Ortodoxă, fără a renunţa la metodele moderne ale comunicării: facebook, twitter, instagram, whatsapp, etc, nu a renunţat să ofere tinerilor generaţii exemplele vieţilor sfinţilor şi o lecturare permanentă a filocaliei.
În ultima parte a ciclului de întâlniri, în seara zilei de 3 noiembrie Părintele profesor Sorin Mihalache, de la Facultatea de Teologie din Iaşi a ţinut o conferinţă tinerilor despre „Metodele de creştere a inteligenţei, a voinţei şi comunicării în lumina descoperirilor neuroştiinţelor“. Părintele Sorin a arătat că multe dorințe slăbesc voința. Orașul, străzile, programele și producțiile de televiziune întreg contextul vieţii cotidiene reprezintă un câmp de permanentă exercitare a voinţei. Cercetările arată că situaţiile deliberative slăbesc voința, conducând la ceea ce se numește oboseala voinţei, o stare numită epuizarea psihică. De asemenea, distracția excesivă ne obosește, nu ne face fericiți. Niciodată oamenii nu au avut parte de atât de mult divertisment, de o industrie destinată timpului liber, însă se observă că în societatea acuală se înregistrează cel mai mare număr de depresii din istoria statisticilor medicale. Părintele a mai vorbit despre cultura consumeristă prin care ne stârnim poftele, devenind nerăbdători, necenzurați, despre gândul virtuos, despre memorie, buna dispoziţie, iinteligență spirituală, pace şi despre dispoziția de a ierta.
A doua zi, pe 4 noiembrie de dimineaţă au urmat alte două conferinţe cu tema „O viaţă fascinantă – practici pastorale şi puncte de întâlnire în viaţa tinerilor”. În prima parte a luat cuvântul Don Massimo Pirovano – responsabil pentru educarea tinerilor care a vorbit despre structurile de educaţie existente în Lombardia peste 1000 de oratorii, care sunt o treime la nivelul Italiei, ceea ce ne arată gradul de implicare a bisericii în educarea tinerilor, apoi a amintit despre programele de educare a copiilor şi tinerilor ce participă la aceste programe. A mai amintit despre oratorii, şcoli catehetice, săli de sport, teatre, grădiniţe, scoli gimnaziale, primare, licee structuri prin care Biserica Catolică reușeşte să se implice in educarea tinerilor. Prea Sfinţitul Părinte Episcop Siluan, Episcopul Ortodox a Italiei a făcut o retrospectivă a greutăţilor pe care le-a întâmpinat Biserica Ortodoxă în cei cincizeci de ani de comunism, arătând că în pofida numeroaselor presiuni care s-au făcut asupra Bisericii Ortodoxe credinţa s-a plămădit, s-a transmis şi s-a păstrat. De asemenea, a vorbit la modul cel mai concret de proiectele catehetice la nivelul episcopiei Italiei, de lucrarea cu tinerii, cu adulţii, despre școlile catehetice parohiale, organizarea de congrese, la nivel episcopal, mitropolitan, local, despre taberele episcopiei, în număr de 22 anul acesta, 26 anul trecut, precum şi despre modele sfinţilor prin care trebuie să-i apropiem pe tineri de Hristos. După fiecare ciclu de conferinţe au urmat ateliere în care s-au exprimat de fiecare participant opinii referitoare la activităţile practice, experienţele personale, misionare şi pastorale privind educarea tinerilor. În finalul zilei de 4 noiembrie Prea Sfinţia Sa însoţit de o parte din preoţii participanţi s-a întâlnit cu, Excelenţa Sa Cardinalul Angelo Scola în Palatul Arhiepiscopal, apoi în Duom-ul din Milano. La reşedinţa din Palatul Arhiepiscopal s-au expus mai multe aspecte ale provocărilor la care este supusă lumea creştină, iar participanţii au adresat câteva întrebări cardinalului. S-a constatat că deşi există dinamici diferite privind transmiterea credinţei la noile generaţii, în contextul unei lumi secularizate este o necesitate ca acestea să fie abordate cu maximă seriozitate. Problemele pe care le au tinerii, reprezintă teme fundamentale pentru viaţa bisericilor noastre, prin care noi clerul trebuie să ne implicăm în mod concret, putând învăţa unii de la alţii.
Pr. Pompiliu Nacu