Învierea lui Iisus Hristos nădejde învierii noastre
Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, un eveniment copleşitor pentru orice om, un mister care s-a petrecut acum două mii de ani, dar care continuă să fascineze întreaga făptura umană, este o realitate care se transmite din generaţie în generaţie, de la un secol la altul ca un izvor de apă vie. Sărbătoarea Sfintelor Paşti nu este doar o amintire sau comemorare a unui eveniment petrecut acum doua mii de ani, ci este participarea noastră plenară la Învierea lui Hristos. De aceea, şi slujbele noastre se referă la prezent, aşa cum spune un text din canonul Învierii, care spune: ”Astăzi toate sau umplut de lumină, cerul şi pământul şi cele dedesubt”.
Întruparea şi Învierea Fiului lui Dumnezeu sunt fundamentale pentru viaţa oricărui om, deoarece reprezintă începutul şi temeiul mântuirii noastre, prin care a fost distrusă moartea. Suntem neputincioşi să cuprindem în cuvinte şi cu raţiunea minunea în sine, fiindcă depăşeşte posibilităţile noastre de înţelegere. Exemplul cel mai grăitor al tainei praznicului sunt valurile numeroşilor creştini care iau parte la această sărbătoare a bucuriei, a împăcării şi luminii, lumină care potrivit tradiţiei trebuie dusă şi în case.
La evrei cuvântul Pascha (pesah), înseamna trecere, fiind sărbătoarea anuală a azimilor fiind instituită de Moise şi însemna trecerea, în amintire trecerii evreilor prin Marea Roşie şi a eliberării lor din sclavia egipteană (Ieşire XII, 27). Data prăznuirii era 14 Nissan si coincidea cu prima luna plină de după echinocţiul de primăvară. Din evraică a trecut în limba latină sub formula Pascha, fiind cea mai importantă sărbătoare creştină, care reprezintă misterul Învierii Mântuitorului Hristos.
Termenul ebraic a trecut în vocabularul creştin, cu o oarecare asemănare terminologică, însă nu are identitate teologică şi istorică cu termenul evreiesc. Nu putem să vorbim despre Paşte sau Învierea Domnului fără să spunem că „Paște”πάσχω în limba greacă, luat în sens stric creştin înseamnă trecerea Mântuitorului de la moarte la viaţă. Paştele nu este un simplu ritual liturgic, nu este un mit, o viziune, o poveste sau un spectacol, ci realitatea revelată de Iisus Hristos, ce a fost mărturisită, văzută şi constată de mulţi martori. Învierea Domnului a fost descoperită încă din vremea patriarhilor, prorocilor şi drepţilor din Legea Veche, iar în timpul activităţii Sale pe pământ Mântuitorul le-a vestit ucenicilor despre patimile, moartea şi Învierea Sa după trei zile (Marcu 8, 31)
Lumina învierii, nu se rezumă doar la momentul în care credincioşii iau lumina fizică şi o duc în casele lor, Biserica Ortodoxă arată că fiecare duminică de peste an este ziua învierii şi a luminii. De aceea fiecare zi de Duminică creştinii sărbătoresc Hristos Înviat din morţi, care este numit într-o cântare Paştele nostru, care s-a jertfit pentru noi, iar de Învierea Sa ţine mântuirea noastră, prin care ne-a trecut de la moarte la viaţă
Dacă Hristos nu a murit şi a înviat pentru întreg neamul omenesc, zadarnică este credinţa, nădejdea şi viaţa noastră, căci fără moartea şi Înviere Sa, păcatul nu poate fi biruit. Învierea nu este o întoarcere la o viaţă corporală ameliorată, ci este făgăduinţa făcută de Iisus încă din timpul vieţii Sale, că fiecare persoană, care l-a cunoscut pe Hristos, va participa la viaţa divină. Prin Învierea lui Hristos şi prin lucrarea harului Duhului Sfânt consecinţele căderii în păcat sunt depăşite din punct de vedere obiectiv, însă mântuirea generală devine lucrătoare în momentul în care fiecare om încearcă să-şi însuşească în mod personal aceste roade.
Omul, dar şi întreaga creaţie a lui Dumnezeu, se împărtăşeşte de darurile Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fiindcă prin lucrarea harului în lume trupul nu mai este întunecat, opac, ci este copleşit de spirit, fiind treapta culminantă a sfinţeniei care anticipează starea trupurilor la învierea de obşte. Prin Taina Sfântului Botez cel botezat moare cu Hristos, de aceea în tradiţia Ortodoxă pruncul sau adultul sunt introduşi total în apa botezului, ca să Învie cu Iisus.
Suntem tentaţi să vorbim mai puţin despre aceste eveniment, după ce trece Săptămâna Luminată, însă cuvintele „Hristos a înviat!”, pe care un creştin le adresează altui creştin, pentru o perioadă de patruzeci de zile, de la Înviere până la Înălţarea Domnului, nu sunt doar un salut, ori simple vorbe fără conţinut, cu care se salută o adunare, un oaspete oficial sau o persoană, ci sunt o mărturisire de credinţă, speranţa şi nădejdea noastră că învierea există. Lumina Învierii lui Hristos ni se dă în mod gratuit, dar trebuie să ne străduim să ne-o însuşim, fiindcă ne încredinţează că sensul vieţii noastre, garanţia vieţii viitoare se află în Învierea Mântuitorului şi în lucrarea Duhului Sfânt, care transformă trupurile noastre opace în trupuri transparente, trupuri spirituale, luminoase, trupuri pline de Duh Sfânt.
Prea Fericitul Părinte Daniel, în cuvântul pastoral spune: „Aşa după cum credincioşii care au purtat de bunăvoie crucea postului, ca înfrânare de la bucate de origine animală şi de la orice păcat sufletesc şi trupesc, primesc lumina, bucuria şi binecuvântarea Sfintelor Paşti, tot aşa şi cei care alină suferinţa semenilor lor, prin rugăciune şi cuvânt de încurajare, prin faptă bună şi dărnicie, vor simţi
Lumina învierii mai înseamnă lumina binele pe care-l facem, fapta bună, jertfele şi ostenelile noastre pentru noi şi pentru aproapele, care conduc către Hristos Lumina lumii. În această lume plină de tentaţii, Hristos ne cere să ducem o viaţă normală, rugăciunea, postul, cuvântul bun. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „Să nu fim nepăsători şi nerecunoscători faţa de binefacerile care le-am luat prin Învierea Domnului. Nici să zicem: iată, Postul Mare a trecut, de acum putem sa fim fără de grijă. Căci acum, mai mult decât înainte, trebuie să avem mare grija pentru suflet ca nu cumva trupul întărindu-se, pe suflet să-l facă mai neputincios. Ca nu purtând grijă pentru rob, de stăpân să ne lenevim. Căci nevoinţa noastră duhovnicească este pentru toata viaţa”.
La sărbătoarea Învierii Domnului creştinii mănâncă miel şi pască, care este un ritual moştenit din tradiţia ebraică. Pentru evrei era mielul pascal, dar şi un preparat alimentar tradiţional, făcut din aluat nedospit, copt în foi subţiri, pe care îl mănâncă evreii în timpul Paştilor în loc de pâine.
Pentru creştini pasca are o nouă semnificaţie, fiind anafura sau pâinea care este adusă de credincioşi la biserică, este tăiată bucăţele, este stropită cu vin, cu agheasmă şi căreia i se citeşte o rugăciune specială de sfinţire. Este pregătită în noaptea sau în ajunul Învierii de către preot şi o împarte credincioşilor în zilele de Paşti. Din punct de vedere simbolic, frângerea reprezintă frângere trupului lui Hristos, iar vărsarea vinului înseamnă curgerea sângelui Său pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Consumarea bucăţelelor de pască, de fiecare creștin reprezintă din punct de vedere simbolic, părtăşia noastră la binecuvântarea Învierii lui Hristos, care ne aduce aminte de mana prin care Dumnezeu a hrănit poporul în pustie.
De asemenea, Pască mai este numit cozonacul tradiţional făcut din aluat dospit, care este umplut cu brânză de vaci, stafide şi alte arome care se mănâncă de obicei la Paşti de către creştinii ortodocşi.
De Paşte, oul este roşu pentru că viaţa este şi jertfă. Omul jertfeşte viaţa pentru Hristos, aşa cum Hristos s-a jertfit pentru noi. Roşul vine de la culoarea sângelui lui Hristos, care curge pe cruce pentru noi. Atunci Hristos a zis: «Îmi dau sângele pentru viaţa lumii». Mielul nu este doar un obicei culinar Mielul de Paşti, ci îşi are originile în Vechiul Testament şi îl simbolizează pe Hristos. Mielul era prefigurat în Vechiul Testament şi era mâncat de evreii. „Sărbătoarea pascală era instituită în cinstea ieşirii poporului evreu din Egipt.
Pr. Pompiliu Nacu
