Data de 31 august a fost declarată, în România și Republica Moldova, Ziua Limbii Române.
În onoarea acesteia, în cele două țări și în comunitățile românești din diaspora se organizează manifestări culturale și științifice menite să prezinte limba română celor care nu o cunosc, să-i bucure pe cei care o vorbesc și să arate contribuția poporului român la civilizația umană. Limba română, formată la începuturile primului mileniu în spațiul carpato-danubiano-pontic, este cea mai apropiată de limba Romei imperiale și face parte din grupa limbilor romanice. Așezați în arcul munților Carpați, la Dunăre și la ,,marea cea mare”, românii au rezistat tuturor vicisitudinilor istoriei -după retragerea aureliană a urmat “întunecatul mileniu” al năvălirilor barbare din toate direcțiile, apoi au suportat ocupații străine- până când, la 1859 și apoi la 1918, toate cele trei mari provincii românești – Moldova, Ardealul și Țara Românească, s-au reunit într-un singur stat împlinind visul unității naționale, cu conștiința unității de neam, teritoriu, limbă și cultură. În toți cei 2000 de ani de istorie a românilor- fie că au trăit în vatra noastră strămoșască fie ca au format importante comunități în străinătate-limba noastră a fost principalul element de coeziune și unitate al neamului românesc. De aceea avem datoria, toți deopotrivă din țară și diaspora, să păstrăm și să cultivăm limba română ca fundament al spiritualităţii şi al culturii noastre pentru că ea reprezintă expresia comuniunii şi a solidarităţii de destin prin care noi, ca popor, ne afirmăm propria identitate în lume.
Românii noștri din afara țării sunt astăzi un vector important de promovare a României și a limbii române în lume și de aceea vă invit să sărbătorim împreună limba noastră cea română. Limba română este parte integrantă a bogăției și diversității Uniunii Europene. Mulțumesc tuturor care vorbesc și simt românește și, în plus, îi felicit pe cei care se implică activ în promovarea limbii române: preoții parohi, profesorii de limbă română, traducătorii, ziariștii din presa română din diaspora și persoanele care activează în mediul asociativ.
Mesajul Excelentei Sale
Domnul George Bologan
Consul General la Milano
: