Colindele sunt daruri teologice, literare şi folclorice, unul din mijloacele de transmitere a Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii. Pe vremea când nu aveam universităţi, şcoli medii sau primare, pe vremea când nu aveam cărţi sau caiete, aveam colindele. Ele sunt parte integrantă a folclorului religios, sunt cântecele noastre strămoşeşti şi au o valoare nepreţuită, prin originea şi mai ales prin vechimea lor. Oricare ar fi părerea specialiştilor în privinţa colindelor, un lucru este sigur şi anume că ele s-au plămădit odată cu poporul român şi cu răspândirea creştinismului pe meleagurile ţării noastre. Prezenţa în colinde, dar şi în obiceiurile de Anul Nou a numelui „bădica Traian” (împăratul Traian) ne aminteşte de originea latină a neamului nostru. Cele mai vechi colinde ar fi acelea care au refrenul: „Lerui Doamne” sau „leroi”, ce dau un colorit aparte cântărilor şi care sunt forma arhaică a cuvântului bisericesc: ..Aliluia.”
Sunt considerate realizări poetice şi cântări romaneşti, care nu au un compozitor, dar care se identifică prin ele însele. Nu multe popoare au evidenţiat minunea venirii Fiului lui Dumnezeu în lume, aşa cum o exprimă cântarea colindelor noastre. Bogăţia lor teologică, frumuseţea versurilor şi simplitatea exprimării arată legătura noastră duhovnicească cu trecutul, ne arată de unde venim, cine suntem şi încotro trebuie să mergem. Numeroşi folclorişti şi muzicieni au adunat aceste nestemate ale cântecului religios românesc, multe dintre ele nu au un autor, le-au prelucrat şi le-au transmis generaţiei noastre, însă credem că ele vor rămâne in memoria vie a generaţiilor viitoare.
Pr. Pompiliu Nacu
