Ce înseamnă cuvântul ortodox?

Câteva gânduri despre Ortodoxie

Voi încerca să subliniez câteva noţiuni generale care definesc Ortodoxia, însă nu voi încerca o tratare exhaustivă, deoarece subiectul este unul foarte complex. Înainte de a face o analiză a cuvântului în sine trebuie spus că Ortodoxia nu este înţelegerea exclusiv raţională a unor sume de adevăruri, ci înseamnă asumarea şi trăirea vieţii în Hristos. Tratarea acestui subiect este unul vast şi ţine de o abordare academică. Văzută din exterior, Ortodoxia ar putea părea pentru unii o credinţă mult prea ancorată în trecut, legată de o latură mistică, de aceea este asociată de cei mai puţin avizaţi, cu Bisericile Vechi Orientale şi este asimilată cu anumite mistere ale Orientului, cu lipsa de logică şi raţionalitate, ceea ce din punct de vedere istoric şi teologic este greşit.

Sensul cuvântului „ortodox” vine din limba greacă şi este compus din două elemente: orthos care înseamnă drept, corect, în chip drept şi doxa care are sensul de părere, slavă, glorie, cinste, însă înseamnă si „dreaptă credinţă” „dreaptă opinie”. Acest termen indică dreapta credinţă, în continuitate directă şi neîntreruptă cu tradiţia apostolică şi patristică a Sfinţilor Părinţi. În limbile slave şi în alte limbi orientale termenul este tradus ca „pravoslavie”, care înseamnă „dreaptă mărire a lui Dumnezeu”.

Diferența între icoană și idol

Icoana este un obiect de închinare, liturgic, simbolic şi estetic, iar funcţia ei nu este doar aceea de a încânta ochiul, ci aceea de a mijloci dialogul personal al credinciosului cu actul credinţei sale. Ea vesteşte prezenţa, mărturia proniei sale, deschide o uşă transcendentului în această lume materială.

Icoanele sunt mijloace de exprimare a Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţiei, de transmitere a Revelaţiei divine, iar renunţarea la o astfel de tradiţie, renunţarea la iconografie înseamnă lepădarea Scripturii, Tradiţiei şi a Bisericii. Prin Sfânta Liturghie şi prin iconografie, Sfânta Scriptură trăieşte în Biserică şi în fiecare dintre mădularele ei. A nesocoti icoanele, înseamnă a desconsidera generaţii întregi de creştini care le-au cinstit, dar mai ales înseamnă a condamna o mare parte din Scriptură care este zugrăvită şi interpretată, prin iconografie pe pereţii bisericilor.

Icoana zilelor de astăzi se află într-o situaţie paradoxală. Pe de o parte, este supusă distrugerii de către cei ce o neagă (protestanţi, neoprotestanţi sau atei), iar pe de altă parte, începe să depăşească graniţele lumii ortodoxe fiind redescoperită de aceeaşi lume heterodoxă, care până mai ieri o nega.

Socrate e Gesù

Socrate di Atene[1] (470-399 a. C.) è il personaggio più enigmatico di tutta la storia della filosofia. Fu definito il padre di varie correnti filosofiche ed e stato condannato per la sua attività di filosofo. Fu accusato, processato e condannato alla morte, perché “introduceva nuovi dei e portava i giovani alla perdizione”. Da una parte Gesù entrando in terra pagana compie le profezie che erano fate, non soltanto dai profeti del antico Testamento, ma anche dai filosofi pagani. In questo seno vi daro un esempio tra Gesù e Socrate.

La festa dell’Annunciazione

La festa dell’Annunciazione Una persona che entra in una chiesa ortodossa vede sempre sulle porte centrali dell’iconostasi la scena dell’Annunciazione: sul battente destro c’e l’icona della Vergine Maria e sul battente sinistro l’arcangelo Gabriele. L’idea centrale che vuole sottolineare l’immagine dell’Annunciazione (in greco “Buona Notizia”) è “l’inizio dell’ingresso del Logos di Dio nell’umanità attraverso il…

Sfantul Grigorie Palama

Daca în prima duminică a Postului Mare praznuim biruinţa Ortodoxiei asupra iconoclasmului, a doua Duminică a Postului Mare este închinată Sfântului Grigore Palama, ce marchează biruinţa Bisericii Ortodoxe, care a avut loc în secolul al XIV-lea, cand apar în Occident diferite curente raţionaliste de înţelegere a dogmelor, care erau centrate mai mult pe filosofia antică decât pe trăirea credinţei. Sfantul Grigore Palama, ancorat în revelaţia Sfintei Scripturi şi bazându-se pe scrierile Sfintei Tradiţii şi a Sfinţilor Părinţi, dar şi pe experienta Sfinţilor isihaşti, demonstrează că trairea mistică este posibilă, şi poate duce pe om la îndumnezeire, deoarece omul este chemat la sfinţenie şi la unirea cu Dumnezeu încă de pe pamant: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt” (1 Petru 1, 16; Levitic 11, 45).

Procesiune in Duminica Ortodoxiei in parohie si prezenta icoanei in Vechiul Testament

 Icoana în Sfânta Scriptură

Atunci când o persoană intră în spațiul sacru al unei biserici, indiferent dacă acesta este un credincios sau necredincios, ia contact cu reprezentările murale, cu icoane pictate și simbolismul lor. Pentru un non-credincios simbolurile pot fi elemente destul de ciudat, fără nici un sens în viața sa personală, dar pentru un credincios ele nu se opresc în fața realităţii materiale ce se află în fața sa, ci încearcă prin meditație să găsească răspunsuri ale tainei icoanei, asupra spiritualităţii sale, şi-i oferă atât cât îi stă în putinţă lumina divină și frumusețea feței lui Dumnezeu.

Nu voi încerca să dau o definiţie icoanei, ci voi prezenta câteva elemente generale privind fundamentul biblic al icoanei.