Creştinii Ortodocşi intră în postul Crăciunului

Postul Craciunului nu trebuie falsificat

Postul Craciunului este unul dintre cele patru posturi de mai multe zile din timpul anului bisericesc. Este primul post din anul bisericesc si ultimul din anul civil. Postul Craciunului incepe cu ziua de 15 noiembrie si tine pana pe 24 decembrie inclusiv. Lasata Secului are loc pe 14 noiembrie, insa, daca aceasta zi cade miercuri sau vineri, atunci se lasa sec pe 13 noiembrie.

Sfantul Nectarie din Eghina – ascultă rugăciunile românilor

Pe 9 noiembrie il praznuim pe Sfantul Ierarh Nectarie de la Eghina.

Sfantul Nectarie, ierarhul din insula Eghina, s-a nascut in anul 1846, in localitatea Silivria, in apropiere de Constantinopol. A trecut la cele vesnice in noaptea zilei de 8 noiembrie 1920, fiind inmormantat in ctitoria sa, din insula Eghina: Manastirea Sfanta Treime. Biserica Ortodoxa il praznuieste pe Sfantul Nectarie in ziua de 9 noiembrie.

Sfinții români  

Toate naţiunile îşi au eroii lor, proslăvesc pe sfinţii credinţei şi respectă pe marile personalităţi ale culturii şi istoriei. Sfântul Luca afirmă: „În fiecare neam, cel ce se teme de El şi face dreptate este primit de El“ (Faptele Apostolilor 10, 35), iar într-una din rugăciunile Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare se spune: „Cel ce…

Cinstirea Sfintei Cruci în Duminica a treia din Postul Mare

Semnul Sfintei Crucii este permanent prezent în viaţa creştinului şi în viaţa Bisericii, este semnul care se aşează pe lăcaşurile de închinare, se găseşte în casele noastre, pe morminte, în cărţile de cult şi pe obiectele bisericeşti. Viaţa Bisericii şi a creştinului se desfăşoară sub semnul crucii, de la începutul vieţii până la sfârşit. Hristos a biruit moartea cu moarte Sa, acceptând moartea, deşi ar fi putut să o evite. Cuvântul Crucii rămâne o mare taină dumnezeiască, el a fost definit iubirea dumnezeiască ce depăşeşte orice înţelegere omenească, este deplina măsură a dragostei lui Hristos pentru lume, este coborârea Sa în lume, este biruinţa asupra răului, asupra morţii, biruinţa împotriva obstacolelor vieţii şi dificultăţilor, nu prin evitarea sau ocolirea acestora, ci prin asumarea lor.

Seconda Domenica della Quaresima – San Gregorio Palama

Gregorio Palama, nato nel 1296, primogenito di una grande famiglia di Costantinopoli, compie degli studi solidi e brillanti, specialmente di filosofia. All’età di vent’anni abbraccia la vita monastica e si stabili nel Monte Athos per vivere una vita di ascesi e di preghiera, ma rimane in rapporto con diversi gruppi spirituali di Tessalonica. Dal 1338 e coinvolto in una controversia con il filosofo greco Barlaam (1290-1348) di Calabria, polemica che avrà un’importanza fondamentale per la teologia e spiritualità bizantina. La Chiesa Ortodossa festeggia questo san padre nella seconda domenica della Quaresima, chiamata “Domenica di Gregorio Palama” e nel 14 novembre.

La spiritualità della trasfigurazione che ha nel centro “la luce taborica ”costituisce un tema molto importante nella vita contemplativa, un tesoro immenso che riguarda la luce interiore e la vita illuminativa nell’esperienza mistica ortodossa. La dottrina palamita delle energie divine increate è collocata al centro di un’antica tradizione di vita, di pensiero, di santità e ha le sue basi in una profonda esperienza spirituale.

Ce înseamnă cuvântul ortodox?

Câteva gânduri despre Ortodoxie

Voi încerca să subliniez câteva noţiuni generale care definesc Ortodoxia, însă nu voi încerca o tratare exhaustivă, deoarece subiectul este unul foarte complex. Înainte de a face o analiză a cuvântului în sine trebuie spus că Ortodoxia nu este înţelegerea exclusiv raţională a unor sume de adevăruri, ci înseamnă asumarea şi trăirea vieţii în Hristos. Tratarea acestui subiect este unul vast şi ţine de o abordare academică. Văzută din exterior, Ortodoxia ar putea părea pentru unii o credinţă mult prea ancorată în trecut, legată de o latură mistică, de aceea este asociată de cei mai puţin avizaţi, cu Bisericile Vechi Orientale şi este asimilată cu anumite mistere ale Orientului, cu lipsa de logică şi raţionalitate, ceea ce din punct de vedere istoric şi teologic este greşit.

Sensul cuvântului „ortodox” vine din limba greacă şi este compus din două elemente: orthos care înseamnă drept, corect, în chip drept şi doxa care are sensul de părere, slavă, glorie, cinste, însă înseamnă si „dreaptă credinţă” „dreaptă opinie”. Acest termen indică dreapta credinţă, în continuitate directă şi neîntreruptă cu tradiţia apostolică şi patristică a Sfinţilor Părinţi. În limbile slave şi în alte limbi orientale termenul este tradus ca „pravoslavie”, care înseamnă „dreaptă mărire a lui Dumnezeu”.

Diferența între icoană și idol

Icoana este un obiect de închinare, liturgic, simbolic şi estetic, iar funcţia ei nu este doar aceea de a încânta ochiul, ci aceea de a mijloci dialogul personal al credinciosului cu actul credinţei sale. Ea vesteşte prezenţa, mărturia proniei sale, deschide o uşă transcendentului în această lume materială.

Icoanele sunt mijloace de exprimare a Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţiei, de transmitere a Revelaţiei divine, iar renunţarea la o astfel de tradiţie, renunţarea la iconografie înseamnă lepădarea Scripturii, Tradiţiei şi a Bisericii. Prin Sfânta Liturghie şi prin iconografie, Sfânta Scriptură trăieşte în Biserică şi în fiecare dintre mădularele ei. A nesocoti icoanele, înseamnă a desconsidera generaţii întregi de creştini care le-au cinstit, dar mai ales înseamnă a condamna o mare parte din Scriptură care este zugrăvită şi interpretată, prin iconografie pe pereţii bisericilor.

Icoana zilelor de astăzi se află într-o situaţie paradoxală. Pe de o parte, este supusă distrugerii de către cei ce o neagă (protestanţi, neoprotestanţi sau atei), iar pe de altă parte, începe să depăşească graniţele lumii ortodoxe fiind redescoperită de aceeaşi lume heterodoxă, care până mai ieri o nega.

Cât de des ne este permis să ne împărtășim?

Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi-vă!

Ce îndemn călduros! Ce invitaţie insistentă! Păcat însă că noi, creştinii, următori ai lui Hristos şi oamenii aşa-zişi „de biserică” (în comparaţie cu majoritatea secularizată a celor care doar se numesc creştini), rămânem surzi acestei invitaţii de a ne împărtăşi din „masa Stăpânului”, din „darul nemuririi” şi din „antidotul morţii”. La fiecare Liturghie, Hristos, prin gura preotului, Se oferă zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu…” şi: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu…” şi, văzând ce se întâmplă,

Tradiții pentru sărbătorile de iarnă

În perioada serbărilor de iarnă, în Parohia”Toți Sfinții” din Milano Nord-Monza au avut loc mai multe manifestări legate de obiceiurile de iarna: capra, cerbul, căiuții, steaua și plugușorul. Aceste datini ne reamintesc de momentele de bucurie ale copilăriei noastre și le oferă tinerilor și copiilor care trăiesc în această țară o legătură cu tradițiile noastre strămoșești. Câteva cuvinte despre capră. Acesta este confecționată dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se înveleşte cu hârtie roşie. Peste această hârtie se pune o altă hârtie neagră, mărunt tăiată şi încreţită în forma părului. În loc de aceasta, se poate lipi şi o piele subţire cu păr pe ea. În timpul jocului este însoţită de o ceată zgomotoasă, cu nelipsiţii lăutari ce acompaniază dansul caprei. Ea saltă şi se smuceşte, se roteşte şi se apleacă, clămpănind ritmic din fălcile de lemn. Un spectacol autentic trezeşte în asistenţă fiori de spaimă.

Ce este Aghesama mare?

Sărbătoarea Botezului Domnului la început nu se numea „Botezul Domnului” sau „Boboteaza”, aşa cum o cunosc astăzi oamenii, ci se numea „Teofanie” sau „Epifanie”, adică sărbătoarea „Arătării Domnului”, fiindcă la Iordan s-a descoperit în chip solemn taina fiinţei lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că termenul Epifanie are o conotaţie hristologică, fiindcă în apele Iordanului arată Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, în timp ce termenul Teofanie are o dimensiune trinitară, fiind o mărturie biblică clară a existenței și prezenței Sfintei Treimi.

Sfântul Grigorie de Nazianz o numeşte Sărbătoarea Luminilor, fiindcă Hristos a venit în lume pentru a fi lumina lumii, care luminează pe toţi cei ce erau întru întuneric. În primele patru veacuri Naşterea Domnului era sărbătorită împreună cu Botezul, adică la 6 ianuarie. Din secolul al IV-lea Părinţii Bisericii au rânduit ca Naşterea Domnului să fie sărbătorită pe 25 decembrie, iar în ziua de 6 ianuarie să se sărbătorească Botezul Domnului.

 

Originea istorică a sărbătorii şi structura ei liturgică în Ierusalim, despre care avem numeroase documente.

Biserica a sprijinit Marea Unire

Ziua de 1 Decembrie este o zi de recunoştinţă sau mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru marele dar al unităţii şi libertăţii naţionale, dobândit de poporul român prin credinţă puternică şi luptă jertfelnică de-a lungul a multor secole de suferinţă creştineşte îndurate, prin înţelepciunea şi voinţa fermă a conducătorilor patrioţi, civili şi clerici, prin vitejia şi dorinţa fierbinte a poporului român de unitate şi libertate naţională.

Biserica Ortodoxă Română a sprijinit Marea Unire a tuturor provinciilor româneşti într-un stat român unitar, fiind împreună cu poporul în toate eforturile sale de afirmare şi cultivare a conştiinţei naţionale şi a dorinţei de unitate naţională.