Hramul parohiei “Toti Sfintii” – 26 Iunie 2016

Prăznuirea Tuturor Sfinţilor (Duminica I-a după Rusalii) ne îndeamnă să lăudăm cu dreaptă credinţă numele lor. Parohia noastră îi are ca patroni spirituali pe ”Toţi Sfinţii” (patriarhii, proorocii, Apostolii, mucenicii, ierarhii, cuvioşii, cuvioasele, pustnicii şi drepţii). Preotul Paroh, Pompiliu Nacu, împreună cu consilierii parohiei noastre au plăcerea de a Vă invita la hramul parohiei noastre…

”Neuroștiințele și Filocalia” și ”Dependența de păcate”, elemente importante pentru viața noastră religios-spirituală, morală și trupească

În ziua de miercuri, 11 mai 2016, în Parohia ”Toți Sfinții” din Milano Nord-Monza, Protopopiatului Lombardia II Nord, cu binecuvântarea Prea Sfințitului Episcop Siluan s-au organiza două conferințe. Invitat de onoare și delegat din partea Prea Sfințitului Episcop Siluan a fost Părintele Vicar Atanasie, care a transmis arhiereasca binecuvântarea din partea episcopului locului. Participanții la…

Programul Sfintelor Slujbe în Săptămâna Mare, de Învierea Domnului şi în Săptămâna Luminată – 2016

Patriarhia Ortodoxă Română Episcopia Italiei Parohia Ortodoxă Română “Toti Sfinţii“ din Milano Nord-Monza Programul Sfintelor Slujbe în Săptămâna Mare, de Învierea Domnului şi în Săptămâna Luminată  –  2016 25 aprilie (Luni)                 8.30 – 12.00 program de spovediri;16.00 – 18.30 – Spovediri, de la orele 18,30 Denie: 26 aprilie (Marţi)                 16.00-18.30 – Spovediri, de…

Întâlnirea preoţilor ortodocşi în Parohia din Milano Nord-Monza

În seara zilei de duminică, 17 aprilie, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Episcop Siluan, în Parohia „Toţi Sfinţii” din Milano Nord-Monza, a avut loc întâlnirea preoţilor ortodocşi din Milano şi împrejurimi. Acesta a fost ultima întâlnire din cadrul seriilor de vecernii ortodoxe din perioada Postului Mare la care au participat preoţii şi credincioşii ortodocşi; greci, români,…

Nou început de slujire în Parohia ”Paisie Aghioritul” din Cuggiono – Magenta

Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu mijlocirea Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul și cu binecuvântarea Prea Sfințitului Episcop Siluan al Italiei, Joi 31 martire, s-a pus început de slujire în Parohia cu hramul ”Sfântului Paisie Athonitul” din Cuggiono-Magenta. Această parohie va deservi nevoile spirituale ale românilor ortodocși, și nu doar români, din zona de Nord Vest a…

Programul Sfintelor Slujbe în perioada Postului Mare 2016 (Săptămâna a treia a patra și a cincea)

Programul Sfintelor Slujbe în perioada Postului Mare 2016 Săptămâna a 3-a din Post. Duminica Sfintei Cruci. Duminică 03 aprilie, 08.30 Utrenie. Sf. Liturghie; Luni 04 aprilie, 18.30 Spovediri Miercuri 06 aprilie, 09.00 Conferință Eparhială la Parohia de la Lodi; Spovediri; Vineri 08 aprilie, 09.00 Sf. Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfințite. Spovediri; 18.30 Acatist. Spovediri;…

Cinstirea Sfintei Cruci în Duminica a treia din Postul Mare

Semnul Sfintei Crucii este permanent prezent în viaţa creştinului şi în viaţa Bisericii, este semnul care se aşează pe lăcaşurile de închinare, se găseşte în casele noastre, pe morminte, în cărţile de cult şi pe obiectele bisericeşti. Viaţa Bisericii şi a creştinului se desfăşoară sub semnul crucii, de la începutul vieţii până la sfârşit. Hristos…

Tabără de formare la Mănăstirea Putna

În perioada de 28.03.2016 – 01.04.2016, cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan al Episcopiei  Ortodoxe Române al Italiei, a avut loc Tăbăra de la Mănăstirea Putna, care a avut ca scop, formarea noii generații de animatori, organizatori și voluntari pentru taberele de vară din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei. La această întâlnire au participat 16 adolescenți majori,…

Clipe de bucurie și comuniune trăite între tinerii a două parohii – Bruxelles și Milano Nord-Monza

”Am mai rămas cu amintirea unei minunate experiențe care ne-a umplut inimile de bucurie.” M-am gândit, însa, că această bucurie trebuie să va fie povestita și împărtășită, pentru că frumosul mereu aduce ceva plăcut și altora, mai ales dacă acest „frumos” se petrece într-o perioadă așa de importantă a anului. Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Episcop…

L’Annunciazione  

  Una persona che entra in una chiesa ortodossa vede sempre sulle porte centrali dell’iconostasi la scena dell’Annunciazione: sul battente destro c’è l’icona della Vergine Maria e sul battente sinistro l’arcangelo Gabriele. L’idea centrale che vuole sottolineare l’immagine dell’Annunciazione (in greco “Buona Notizia”) è “l’inizio dell’ingresso del Logos di Dio nell’umanità attraverso il grande mistero…