Ce înseamnă cuvântul ortodox?

Câteva gânduri despre Ortodoxie

Voi încerca să subliniez câteva noţiuni generale care definesc Ortodoxia, însă nu voi încerca o tratare exhaustivă, deoarece subiectul este unul foarte complex. Înainte de a face o analiză a cuvântului în sine trebuie spus că Ortodoxia nu este înţelegerea exclusiv raţională a unor sume de adevăruri, ci înseamnă asumarea şi trăirea vieţii în Hristos. Tratarea acestui subiect este unul vast şi ţine de o abordare academică. Văzută din exterior, Ortodoxia ar putea părea pentru unii o credinţă mult prea ancorată în trecut, legată de o latură mistică, de aceea este asociată de cei mai puţin avizaţi, cu Bisericile Vechi Orientale şi este asimilată cu anumite mistere ale Orientului, cu lipsa de logică şi raţionalitate, ceea ce din punct de vedere istoric şi teologic este greşit.

Sensul cuvântului „ortodox” vine din limba greacă şi este compus din două elemente: orthos care înseamnă drept, corect, în chip drept şi doxa care are sensul de părere, slavă, glorie, cinste, însă înseamnă si „dreaptă credinţă” „dreaptă opinie”. Acest termen indică dreapta credinţă, în continuitate directă şi neîntreruptă cu tradiţia apostolică şi patristică a Sfinţilor Părinţi. În limbile slave şi în alte limbi orientale termenul este tradus ca „pravoslavie”, care înseamnă „dreaptă mărire a lui Dumnezeu”.

Diferența între icoană și idol

Icoana este un obiect de închinare, liturgic, simbolic şi estetic, iar funcţia ei nu este doar aceea de a încânta ochiul, ci aceea de a mijloci dialogul personal al credinciosului cu actul credinţei sale. Ea vesteşte prezenţa, mărturia proniei sale, deschide o uşă transcendentului în această lume materială.

Icoanele sunt mijloace de exprimare a Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţiei, de transmitere a Revelaţiei divine, iar renunţarea la o astfel de tradiţie, renunţarea la iconografie înseamnă lepădarea Scripturii, Tradiţiei şi a Bisericii. Prin Sfânta Liturghie şi prin iconografie, Sfânta Scriptură trăieşte în Biserică şi în fiecare dintre mădularele ei. A nesocoti icoanele, înseamnă a desconsidera generaţii întregi de creştini care le-au cinstit, dar mai ales înseamnă a condamna o mare parte din Scriptură care este zugrăvită şi interpretată, prin iconografie pe pereţii bisericilor.

Icoana zilelor de astăzi se află într-o situaţie paradoxală. Pe de o parte, este supusă distrugerii de către cei ce o neagă (protestanţi, neoprotestanţi sau atei), iar pe de altă parte, începe să depăşească graniţele lumii ortodoxe fiind redescoperită de aceeaşi lume heterodoxă, care până mai ieri o nega.