Tinerii în faţa dificultăţilor vârstei – aspecte duhovniceşti şi medicale

În articolul de față va fi prezentată o parte din Conferința ce a fost susținută tinerilor din parohia noastră de doamna Alina Ioan Munteanu Timiș, din luna iulie 2014, înaintea vacanței de vară. Trebuie precizat că doamna Alina Ioan este studentă în ultimul la Facultatea de Medicină din Milano, este membru fondator al Frăției Nepsis din Milano Nord-Monza și s-a implicat în numeroase acțiuni și proiecte ale tinerilor din parohia noastră.

Pubertatea şi adolescenţa marchează o perioadă ce ridică adesea mari probleme în sufletele tinerilor. Acum se dezvoltă spiritul de individualism al copilului, dorinţa de autonomie şi libertate de gândire şi acţiune. Apar acum conflicte între generaţii, diferenţe de opinii, discrepanţe în modul de a înţelege şi soluţiona problemele. Cel dintâi conflict se simte adesea la nivelul familiei. Adolescentul datorită anturajului, a prieteniilor legate, a mediului moral, vrea sa evadeze din tiparele familiei în propria libertate. Care sunt problemele cu care se confrunta tinerii in aceasta perioada? Voi spune câteva cuvinte despre desfrânare, despre legătura intre patimile sufletești si bolile trupești, despre dezechilibrul hormonal ca un mare pericol de sănătate, cauzat de perturbatori endocrini dar si de pornografie.

La Istanbul, pe urmele Martirilor Brâncoveni – DRUMUL CRUCII

La Istanbul, pe urmele Martirilor Brâncoveni – DRUMUL CRUCII

  Zilele acestea, pe 15 august, se împlinesc 300 de ani de la uciderea marelui domnitor Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi. Un martiriu care a însângerat istoria lumii prin cruzimea şi nedreptatea lui şi pe care “Formula AS” l-a reconstituit, pas de pas şi clipă de clipă, printr-o călătorie la locul evenimentelor –

Cei doi Iuda de la Mânăstirea Hurezi

“Nu voi da somn ochilor mei şi repaus tâmplelor mele, până nu voi afla loc Domnului şi sălaş Dumnezeului lui Iacob”. Sunt cuvintele domnitorului Constantin Brâncoveanu, sculptate în pisania de deasupra intrării în biserica mare a Mânăstirii Hurezi, mânăstirea sa de suflet. În numai trei ani, a ridicat biserica, iar pictura, devenită marcă a stilului brâncovenesc de mai târziu, avea să fie terminată după încă un an. Într-atât de mult s-a ataşat de această ctitorie a sa din tinereţe, într-atât de mult s-a regăsit în liniştea de taină a Hurezilor, încât, cu mult înainte să-şi presimtă sfârşitul, Constantin Vodă a hotărât că acolo avea să-şi ducă somnul de veci. Şi-a comandat el însuşi o criptă de marmură albă, impozantă şi sobră, pe care a aşezat-o chiar sub tabloul minunatei sale familii, să-i vegheze la căpătâi, până la sfârşitul zilelor, Maria Doamna şi cei 11 iubiţi copii ai săi. Mai mult, a insistat ca, tot acolo, să fie înconjurat de strămoşii săi cei mai de seamă şi de rudele cele mai apro­piate, cu toţii pictaţi în pronaos, de jur-împrejurul mormântului.

La intrarea în biserica mânăstirii te întâmpină scena fabuloasă a unei veritabile reuniuni de familie! Începând cu Datco din Brâncoveni, boier de secol XVI, cu Basarab al III-lea cel Bătrân şi cu postelnicul Constantin Cantacuzino, familia domnului Constantin îi are alături pe cei mai de seamă dintre Brâncoveni, Basarabi şi Cantacuzini, toată elita munteană de sfârşit de secol XVII. “Aici sunt pictaţi părinţii doamnei Maria, aici sunt părinţii domnului Constantin…”, îmi spune, cu glas jos, în ton cu solemnitatea cernită ce domneşte la Hurezi, una dintre măicuţe. Ingeniozitatea pictorilor e maximă: toate rudele, indiferent de locul pe care îl au de-a latul celor patru pereţi, privesc spre colţul din dreapta, în care se găseşte Constantin Brâncoveanu, soţia sa, Maria, cu cele şapte fete şi cei patru băieţi.

Constantin Brâncoveanu, Doamna Maria şi copiii lor: Ştefan, Constantin, Matei, Radu, Smaranda, Safta, Ancuţa, Bălaşa, Stanca, Ilinca şi Maria – Frescă de la Hurezi

Stau în penumbra bisericii, chiar în dreptul domnului Constantin, cu spatele la familia sa, şi mă uit, fermecat de frumuseţea picturii, în ochii luminoşi şi cuminţi ai boierilor din alai, adunaţi ca la praznic, în jurul marelui domnitor, când, deodată, pe peretele din stânga intrării, observ un personaj îmbrăcat într-o mantie vişinie, care stă cu privirea întoarsă în cealaltă parte, de parcă ar vrea să fugă din zid. Puţin mai la stânga, un alt boier, cu chipul ceva mai tânăr, evită, şi el, să-l privească pe domnitor. Au în ochi o ciudată apăsare, prevestitoare de rău. Mă întorc uimit spre măicuţa care mă însoţeşte, rugând-o să îmi explice ciudăţenia de pe fresca bisericii. Cine sunt cei doi bărbaţi din marea familie reprezentată în pictură, care nu se uită la Constantin Brâncoveanu? Ce tâlc ascunde scena aceasta aşa de neverosimilă?